Despre tehnologiile de mediu
Tehnologiile de mediu oferă soluţii pentru reducerea aportului de materiale, reducerea consumului de energie şi a emisiilor, recuperarea produselor secundare valoroase şi minimizarea problemelor de eliminare a deşeurilor. Acestea cresc eficienţa ecologică sau, cu alte cuvinte, „fac mai mult cu mai puţin”, sprijină aplicarea sistemelor de gestionare a mediului şi ecologizează procesele de producţie.
Există oportunităţi mari în Europa de a eficientiza utilizarea celor mai noi tehnologii în domeniul energiei, transportului şi al utilizării materialelor. Companiile europene sunt puternice mai ales în producţia de energie regenerabilă şi în gestionarea şi reciclarea deşeurilor, în aceste sectoare având o cotă de piaţă globală de 40% şi respectiv 50%.
Tehnologiile de mediu sunt utilizate şi pentru colectarea de informaţii despre mediu - monitorizare şi culegere de date pentru identificarea prezenţei poluanţilor, modificări în privinţa suprafeţei terestre, sau pentru depistarea efectelor asupra sănătăţii omului prin biomonitorizare.
Tehnologiile de mediu au capacitatea ca, în următorul deceniu, să contribuie la reducerea cu 25-80% a emisiilor de gaze cu efect de seră, la diminuarea stratului de ozon cu 50% şi la acidifiere şi eutrofizare cu până la 50%. Pentru industria apei, provocarea este dată de dezvoltarea unor tehnologii noi şi rentabile care să ţină seama de factorii externi de mediu şi de aspectele energetice. Dezvoltările tehnologice semnificative şi extinderea pieţei sunt şi acestea preconizate pentru soluţii de producere a energiei din deşeuri la scară mică şi dezvoltarea de sisteme de producere a energiei din deşeuri din biomasă la scară mică.
Pentru a ajunge la capacitatea tehnologiilor de mediu, trebuie generată o mai bună acceptare a pieţei. Lipsa sensibilizării cu privire la costurile reale de obţinere, utilizare şi eliminare a materialelor şi a energiei reprezintă încă un obstacol semnificativ în calea implementării extinse a multor inovaţii ecologice.
Clienţii şi investitorii trebuie să cunoască cu mai multă precizie performanţa şi beneficiile ecologice ale diferitelor tehnologii astfel încât să poată achiziţiona şi finanţa cu încredere produsele care sunt deseori noi pe piaţă. Pentru a veni în sprijin, factorii decizionali din Europa discută în prezent cum să realizeze astfel de verificări ale acestor tehnologii.
Tehnologiile informației și comunicațiilor
Tehnologiile informației și comunicațiilor
Dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) este vitală pentru competitivitatea Europei în cadrul unei economii actuale din ce în ce mai digitalizată. Peste 20 miliarde EUR din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) sunt disponibile pentru investiții în domeniul TIC în perioada de finanțare 2014-2020. Aceste investiții sunt esențiale pentru adaptarea Europei la era digitală – unul din obiectivele urmărite de Comisie.
Îmbunătățirea accesului și a utilizării și creșterea calității TIC reprezintă unul din cele 11 obiective tematice pentru politica de coeziune în perioada 2014-2020. FEDR va stabili priorități în ceea ce privește:
Extinderea implementării benzii largi și introducerea de rețele de mare viteză
Dezvoltarea de produse și servicii TIC și e-comerț
Consolidarea aplicațiilor TIC pentru e-guvernare, e-învățare, e-incluziune, e-cultură și e-sănătate
Măsurile privind TIC pot beneficia de sprijin și în temeiul celorlalte obiective tematice și sunt totodată incluse în multe strategii de specializare inteligentă. Trecerea de la o abordare clasică a sectorului TIC către o „agendă digitală” locală/regională/națională globală în cadrul strategiei pentru specializare inteligentă permite regiunilor să identifice prioritățile privind investițiile TIC care sunt relevante pentru teritoriul lor.
Fondurile structurale și de investiții europene nu sunt văzute doar ca sprijin financiar, ci și ca instrument politic în vederea susținerii autorităților publice în definirea strategiilor proprii și în planificarea efortului administrativ și de investiții. Pentru a se asigura că investițiile UE au un impact maxim, statele membre și regiunile care doresc să utilizeze finanțare în cazul proiectelor din domeniul TIC sunt obligate să implementeze un cadru strategic de politici pentru creștere digitală și un plan privind rețelele de generație următoare.
Fondurile structurale și de investiții europene pot fi utilizate și din punct de vedere strategic pentru încurajarea transpunerii inițiativelor legislative privind piața unică digitală (DSM), pentru dezvoltarea capacității administrative în vederea aplicării eficiente a prezentei legislații și pentru optimizarea finanțării naționale din surse publice și private în vederea consolidării și accelerării impactului pozitiv al pieței unice digitale în toate regiunile UE.
Creșterea investițiilor TIC în perioada 2014-2020 se va baza pe realizările din perioada de finanțare 2007-2013:
Pandemia accelerează interesul față de tehnologia 5G, iar lipsa competențelor de implementare este principala îngrijorare a companiilor
În contextul în care organizațiile continuă să își dezvolte planurile de transformare, 65% dintre respondenți consideră că noile tehnologii vor juca un rol esențial în redresarea activității lor după perioada de pandemie. Totuși, majoritatea organizațiilor abordează implementarea acestora cu prudență, numai 17% dintre companii investind în prezent în tehnologia 5G. În același timp, 73% dintre întreprinderi plănuiesc să facă astfel de investiții în termen de trei ani.
64% dintre respondenții companii au declarat că se confruntă cu dificultăți în a identifica tipul potrivit de furnizor pentru strategia lor 5G, în timp ce 74% dintre respondenți declară că furnizorii trebuie să ofere o viziune mai coerentă în ceea ce privește tehnologia 5G pentru a construi o argumentație solidă în favoarea investiției. Printre prioritățile indicate de respondenți în privința alegerii unui furnizor 5G se numără faptul că furnizorii trebuie să asigure rezultate comerciale în calitate de parteneri și nu doar simple beneficii tehnologice (79%), iar soluțiile end-to-end reprezintă un atribut preferat al furnizorilor (30%).
Operatorilor de telecomunicații le lipsesc cunoștințele de specialitate în domeniul transformării digitale
Conform raportului, doar 18% dintre respondenți îi consideră pe operatorii de telecomunicații drept experți în transformarea digitală, o competență vitală care trebuie îmbunătățită, având în vedere că organizațiile recurg tot mai mult la tehnologia 5G pentru a-și impulsiona planurile de transformare. Majoritatea respondenților îi consideră pe furnizorii de servicii IT și de aplicații/platforme (51% și, respectiv, 65%) drept experți în transformarea digitală.
În privința principalei priorități în materie de 5G, 36% dintre respondenți au declarat că sunt interesați de explorarea relației acestei tehnologii cu alte tehnologii emergente, în timp ce integrarea tehnologiei 5G cu tehnologii și procese existente a fost indicată drept principala dificultate de 38% dintre respondenții companii.
Regiunea Asia-Pacific este cea mai avansată în materie de investiții actuale și viitoare
Investițiile în tehnologia 5G în rândul organizațiilor din regiunea Asia-Pacific le devansează pe cele din America de Nord și de Sud și din Europa. 78% dintre organizații investesc în prezent sau plănuiesc să investească în această tehnologie în următorii doi-trei ani, față de 71% dintre organizațiile atât de pe continentul american, cât și din Europa.
În același timp, 27% dintre organizațiile din Asia-Pacific manifestă un interes semnificativ mai mare față de tehnologiile 5G și IoT de la începutul pandemiei provocate de COVID-19, în comparație cu 13% și 15% dintre organizațiile americane și, respectiv, europene. Per total, studiul a constatat că întreprinderile din Europa rămân în urmă față de alte regiuni în ceea ce privește recunoașterea potențialului tehnologiei 5G: 70% consideră că 5G va deveni un element central al proceselor lor de afaceri, comparativ cu 80% în Asia-Pacific și 75% în America de Nord și de Sud.
Furnizorii de servicii trebuie acorde o atenție mai mare educării și încurajării companiilor din Europa care s-ar putea afla într-o fază incipientă a adoptării sau care sunt mai puțin conștiente de oportunitățile ample reprezentate de 5G și IoT. În același timp, organizațiile care se concentrează mai mult asupra rolului tehnologiei 5G în redresarea de după pandemie au nevoie de o abordare diferită, iar furnizorii de servicii trebuie să fie pregătiți să își adapteze cu promptitudine propunerile în domeniul 5G pentru a face față schimbărilor rapide ale cazurilor de utilizare.